La multi ani nouă!! 

Conștiința libertății

source: https://ro.pinterest.com/pin/538039486705180546/

MOTTO: „Un om nehotărât ajunge la fiecare pas pe pragul unei alternative, adică în situația de a vedea că este într-adevăr o ființă liberă. Un om hotărât este scutit de acest neajuns.”- L. Blaga

Când este o ființă într-adevăr liberă? Aspirația spre „liberul arbitru” este dorința de a-ți asuma existența, răspunderea ultimă pentru acțiunile tale, eliberându-l astfel pe Dumnezeu de această povară. Totul se rezumă la tine și la deciziile tale. Această concepție antropocentrică îl face pe om „nehotărât”. „Nehotărâtul” se indentifică cu principiul „causa sui”, ceea ce înseamna că încerci să te scoți singur din nemărginirea neantului, aruncându-te în existență. Existența ta, a universului tău interior, conform teoriei holografice, influențează Universul întreg. Astfel, Întregul devine și el „nehotărât”, acordându-i bietului muritor alternative. Curajul omului de a se crede mai presus, de a explica evenimentele universale în lumina propriei existențe, va fi totdeauna contracarat de evenimente neînțelese de mintea umană. Jean-Paul Sartre spunea că „omul este condamnat la libertate”. Folosea acest cuvânt dur, „condamnat”, deoarece „omul nu s-a creat pe el însuși și totuși este liber”. Omul, odată aruncat în lume, este raspunzător pentru ceea ce face. El câștigă la loteria Universului un înveliș pentru suflet, un trup de lut, având permisiunea de a alege cum să își petreacă timpul până la putrezire.

Ceea ce nu trebuie să uităm este că  „singurul lucru care nu respectă legea majorității este conștiința unei persoane”. Avem libertatea de a alege ce să susținem. Supraomul sau divinitatea? Libertatea constă și în șansa de a crede în ceea ce te regăsești. Dumnezeu i-a dat omului rațiune.  Din perspectivă religioasă oamenii hotărâți sunt cei care au ales calea credinței, explicând universul interior și exterior cu ajutorul docmelor, indentificându-l pe Dumnezeu atât în sine, cât și în materie. Astfel, îndeplinindu-se funcția ritualică, credința îi oferă o cale sigură, cea a mântuirii. Din perspectiva bisericii, alegerea, îndoiala, este doar un test în descoperirea dumnezeirii interioare. Orice încercare ar apărea în viață, credinciosul se întoarce către Dumnezeu, iar drumul redevine vizibil. Astfel, „nehotărâții” sunt doar rătăciții Domnului, care sunt primiți înapoi în Cetatea Sfântă, chiar dacă sămânța credinței a fost plantată mai târziu.

Ce alegi să crezi? Ești cu adevărat o ființă liberă, alege cu ce te intentifici!

IRVIN D. YALOM

IRVIN D. YALOM s-a născut la 13 iunie 1931, la Washington, într-o familie de emigranţi ruşi. Deşi fascinat de literatură, alege o carieră medicală, la presiunile familiei, singura concesie pe care o face vocaţiei sale umaniste fiind specializarea în psihiatrie. Devine un eminent psihoterapeut, publicând numeroase lucrări de specialitate, cele mai cunoscute fiind The Theory and Practice of Group Psychotherapy (1970), tradusă în douăsprezece limbi, şi Existential Psychotherapy (1980), dar şi volume de povestiri: Love's Executioner and Other Tales of Psychotherapy (1989) şi Momma and the Meaning of Life (1999).

Debutul său ca romancier cu Plânsul lui Nietzsche (When Nietzsche Wept, 1992; Humanitas,
1995, 2006) suscită entuziasmul publicului şi al criticii, devenind bestseller internaţional şi primind în 1993 The Commonwealth Club of California Gold Medal pentru cel mai bun roman. Minciuni pe canapea (Lying on the Couch, 1996), cel de-al doilea roman pe care îl semnează, este o radiografie a relaţiilor care se pot naşte între terapeut şi pacient şi a consecinţelor acestora. Inspirat tot de universul fascinant al psyché-ului, Minciuni pe canapea reafirmă vocaţia şi originalitatea artistică a lui Yalom, fapt confirmat şi de publicarea operelor sale de ficţiune în douăzeci de ţări. În 2005 i-a apărut cel de-al treilea roman, The Schopenhauer Cure. În prezent, Irvin D. Yalom este unul dintre cei mai cunoscuti psihoterapeuti contemporani, profesor de psihiatrie la Facultatea de Medicină a Universităţii Stanford, a primit sapte premii pentru contribuţiile sale în domeniul psihoterapiei.

Plânsul lui Nietzsche este o altă carte care se înscrie la categoria „ficţiune de tip documentar”. Personajele sunt reale, dar întâmplările atribuite lor ţin de domeniul ficţiunii.

"Friedrich Nietzche și Josef Breuer nu s-au întâlnit niciodată. Și bineînțeles, pshihoterapia nu a fost inventată ca rezultat al întâlnirii lor. Cu toate acestea, prezentarea vieții personajelor principale se bazează pe fapte, și comportamentele principale ale acestui roman- chinurile mentale ale lui Breuer, disperarea lui Nietzche, Anna O., Lou Salome, relația dinte Freud și Breuer, germenele în fașă al psihoterapiei - toate existau, din punct de vedere istoric, în 1882." - nota autorului asupra cărții "Plânsul lui Nietzche".
Fotografia este luată de pe profilul de facebook.
Câteva citate pentru voi, de aici:

Gândurile care schimbă starea de spirit 2

Pentru ca v-am vorbit de F. Nietzsche și puțin de filosofia lui, am să vă prezint o carte, pe care am descoperit-o din întâmplare, intitulată „ Nietzsche pentru stresați”. La început am crezut că este doar o gluma căci cei de la editura Universal Dalsi 2000 nu au specificat numele autorului, ci doar numele celui care a făcut traducerea. Mi s-a părut ciudat așa că am căutat și am aflat ca este scrisă de Allan Percy care a scris și cărțile: „Nietzsche pentru stresați - 99 de pilule de filozofie radicala pentru a ține mintea trează”, „Kafka pentru deprimați - 99 de pilule inspiratoare pentru a ușura crizele cotidiene”, „Oscar Wilde pentru blazați - 99 de pilule de înțelepciune pentru fericirea de aici și acum”, „Shakespeare pentru îndrăgostiți - 72 de pilule pentru a ne bucura de iubire în fiecare zi”, „Hesse pentru dezorientați - 66 lecții de spiritualitate cotidiana cu Hermann Hesse”. 

Cartea de care vă vorbesc prezintă citate din operele acestui filosof și este împărțita în următoarele capitole:

1. Citește-ți doar propria viață;
2. Să iei parte la tot ce este bun;
3. Rădăcinile propriei puteri;
4. Nu vă lăsați purtați pe sus;
5. Nu există nimic mai bun decât binele;
6. Nu creierul gândește, noi gândim creierul;
7. Nu orice final este țelul;
8. Suntem experimente, asta și vrem să fim.

Cartea începe cu acest citat: „ O carte ca aceasta nu este de citit de la un cap la altul sau de citit în fața altora, ea trebuie răsfoită, mai ales în plimbări, în călătorii; trebuie să îți arunci ochii mereu pe ea și să poți să ți-i smulgi iar de acolo, să nu afli nimic obișnuit în jurul tău”. El m-a determinat să mă gândesc serios la ideea de a scrie în fiecare săptămână câte un citat care să va pună pe gânduri și de ce nu ar fi Nietzsche cel care ar face asta, astfel veți fi alături de mine în acestă călătorie prin filosofia lui.

Citatul de astăzi:

„ Oricum ai fi servește-te de tine însuți ca sursă a experienței. Leapădă-ți insatisfacția cu privire la ființa ta, iartă-ți propriul eu: pentru că în orișice caz ai la tine o scară cu o sută de trepte pe care poți urca spre cunoaștere.”

Singurul „defect” al acestei cărți este că nu spune de unde sunt extrase citatele.

Gândurile schimbă starea de spirit

Un gând pentru astă seară. NU aveți limite! You are full of the world. Reflectați la asta! 

https://www.youtube.com/watch?v=D5Y11hwjMNs

Adăugați o legendă

sursa foto: Fantoma de pe Jupiter

Spulberă-mă, Tahereh Mafi

Produs publicat in 2012 de Leda
Data aparitiei: Mai 2012
Traducator: Shauki Al-Gareeb
Format: 130x200
Tip coperta: Brosata
Numar pagini: 352

ACESTA E BLESTEMUL MEU.
ACESTA ESTE HARUL MEU
SUNT UN MONS TRU.
SUNT MAI MULT DECÂT UMANĂ.
ATINGEREA MEA E LETALĂ.
ATINGEREA MEA E PUTERE.
SUNT ARMA LOR.
O SĂ MĂ RĂZVRĂTESC.
„NU MĂ POŢI ATINGE”,
îi şoptesc.
MINT,
e ceea ce nu-i spun.
EL MĂ POATE ATINGE,
e ceea ce n-o să-i spun niciodată.
TE ROG, ATINGE-MĂ,
e ceea ce vreau să-i spun.
Dar când oamenii mă ating, se întâmplă anumite
lucruri.
Lucruri ciudate.
Lucruri rele.
LUCRURI FATALE.

Nimeni nu ştie de ce atingerea lui Juliette e fatală, dar Restauraţia şi-a făcut planuri legate de ea. Planuri de a o folosi ca pe o armă. Însă Juliette are propriile ei planuri. După o viaţă lipsită de libertate, ea descoperă în sfârşit forţa de a se răzvrăti pentru prima oară şi de a-şi găsi un viitor

alături de cel pe care crezuse că-l pierduse pentru totdeauna.

„Obsesivă, intensă, emanând senzualitate.
Sunt invidioasă. N-am putut s-o las din mână.”
Lauren Kate

Pentru că s-a anunțat o vacanță prelungită, voiam să mă deconectez și să citesc ceva mai ușor, amuzant, care să nu îmi solicite prea mult atenția. Voiam pur și simplu să mă destind. Astfel am descărcat mai multe cărți pdf printre care "De ce bărbaţii se uită Ia meci și femeile se uită în oglindă", Allan & Barbara Pease și "Spulberă -mă", Tahereh Mafi. Despre prima carte nu știam nimic, iar de cea de-a doua știam foarte puțin, citisem o recenzie la un moment dat, dar îi aminteam doar că este o carte bună. Ambele m-au surprins, nu sunt ceea ce mi-am imaginat. Pe prima nu am termina-o, căci nu este genul de carte pe care ți-ai dori sa o respiri, să o simți, să îi prinzi fiecare cuvânt, fiecare înțeles al ei. Poate o să revin cu o recenzie opinie proprie asupra ei, căci este, totuși, interesantă.
"Spulberă-mă" mi-a atras atenția din prima clipa și În opinia mea este o carte bine scrisă, cu un personaj, o monstruozitate, o copila, cu un defect har. Autoarea prezintĂ o distopie interesantă despre care nu s-a mai scris sau nu în felul acesta. Totuși, nu sunt un mare fan al Sf-ului asa ca nu am prea mare experiență, cert este că mie mi-a plăcut. Atenția mi-a fost captată cu totul pe tot parcursul cărții. Am devorat-o în doar două zile.
Incipitul te pleznește ( "Sunt închisă de 264 de zile." ), precizia te sperie ( "26 de litere într-un alfabet pe care nu l-am mai vorbit de 264 de zile de izolare.6.336 de ore de când n-am mai atins o altă fiinţă umană." ). Un personaj cu un destin cutremurător, care este văzut ca un monstru în societate, este scos din casa părinților, încuiat într-un ospiciu, neatins și nedojenit de nimeni, niciodată. Este ea... o cred nebună... numele ei este Juliette și visează să fie liberă ca o pasăre ce zboară. Dar nu mai există pasări, sau cel puțin ea nu a văzut.( "am auzit poveşti despre păsări care zboară. Poate că într-o zi o să ajung să văd una. Poveştile sunt atât de extravagante în ziua de azi, că nu prea ai cum să le dai crezare, însă am auzit destui oameni afirmând că au văzut o pasăre zburătoare în ultimii câţiva ani. Aşa că privesc pe fereastră")
Restaurația, societatea care promitea să salveze lumea , societatea muribundă, însă ea transformă totul într-un loc inuman.(„Ştiai că Restauraţia a spus că cineva trebuia să preia controlul, că cineva trebuia să salveze societatea, că cineva trebuia să restabilească pacea? Ştiai că au spus că singura metodă de a găsi pacea era să-i omoare pe toţi susţinătorii opoziţiei?”)
Sunt prezente idei foarte bine scrise, trăite de personaj și odată cu el și de cititor: lipsa identității, chinurile din ospiciu, închisoarea pentru acel suflet curat, întunericul, lumea care se descompune, dorința de moarte, dorința ei de a nu răni pe nimeni, obligația de a tortura alți oameni, bunătatea ei, în pofida răului cu care era tratată. Toate acestea m-au surprins, am fost menținută în poveste, m-a ținut conectată. Mi-au plăcut și pasajele scrise și apoi tăiate de parcă ar fi niște gânduri care răzbesc, răsuna din adâncul sufletului, dar care nu trebuie auzite sau luate în seamă. ( "Vreau să-l cred Nu-l cred."; "Nu mă atinge şi sunt dezamăgită fericită că n-o face. Mi-aş dori s-o facă. N-ar trebui s-o facă.'ț)
Ce nu mi-a plăcut a fost accentul pus pe triunghiul amoros care se formează și un defect în opinia mea este ca face parte dintr-o serie. Credeam cĂ nu o să conteze dacă nu citesc și restul, dar mereu contează. Mi se pare că se continua aceeași idee, în prea multe pagini, iar eu vreau să aflu finalul și îmi pierd curiozitatea pe drum. O carte este de ajuns, restul este doar surplus.
Totuși, mi-a plăcut. Nota: 8/10

Citate: 
"Întotdeauna îmi pun întrebări despre picăturile de ploaie. Mă întreb cum de cad mereu, poticnindu-se de propriile lor picioare, rupându-le, şi uitând să-şi deschidă paraşutele când coboară din cer spre un sfârşit nesigur. E ca şi cum cineva îşi goleşte buzunarele deasupra pământului şi nu pare să-i pese unde cade conţinutul lor, nu pare să-i pese că picăturile de ploaie explodează când lovesc pământul, că se spulberă când cad, că oamenii blestemă zilele când picăturile îndrăznesc să bată darabana pe uşile lor. Eu sunt o picătură de ploaie. Părinţii mei şi-au golit buzunarele de mine şi m-au lăsat să mă evapor pe o placă de beton."
"Cineva a luat soarele şi l-a prins din nou de cer, însă în fiecare zi atârnă din ce în ce mai jos. E ca un părinte neglijent care nu te cunoaşte decât pe jumătate. Soarele nu vede niciodată cum absenţa lui schimbă oamenii. Cât de diferiţi suntem pe întuneric."
"ochii mei se spulberă în mii de bucăţele care ricoşează prin toată încăperea, prinzând un milion de instantanee, un milion de clipe în timp. Imagini pâlpâitoare decolorate cu timpul, gânduri îngheţate plutind precar într-un spaţiu mort, un vârtej de amintiri care-mi taie sufletul."
"Uneori cred că singurătatea dinlăuntrul meu o să explodeze prin piele, şi uneori nu sunt sigură că se va rezolva ceva vreodată dacă plâng sau ţip sau râd isterică. Uneori sunt atât de disperată să ating să fiu atinsă să simt încât sunt aproape sigură că voi cădea de pe o stâncă într-un univers paralel unde nimeni nu va mai fi în stare să mă găsească."
"Închid lumea şi o dau deoparte. O încui. Învârt cheia bine de tot."
"Acest cuvinte sunt vomă.
Acest stilou şubred este esofagul meu.
Această bucată de hârtie este vasul meu de porţelan."
"Inspir profund şi îl aştept să plece precum toţi cei din viaţa mea. Ochii îmi sunt aţintiţi asupra ferestrei şi a promisiunii a ceea ce ar putea fi."
"Nu-mi pot aminti căldura vreunei îmbrăţişări. Braţele mă dor de la inevitabila gheaţă a izolării. Propria mea mamă n-a putut să mă ţină în braţe. Tatăl meu n-a putut să-mi încălzească mâinile îngheţate. Trăiesc într-o lume de neant.
Salutare.
Lume.
Mă vei uita."
"Părinţii mei n-au încercat niciodată să mă ajute."
"Urăsc plictiseala indiferentă a unui soaremult prea preocupat de el însuşi pentru a observa orele infinitepe care le petrecem în prezenţa lui. Soarele e o chestie arogantă, care lasă mereu lumea în urmă când se plictiseşte de noi. Luna e o prietenă loială. Nu pleacă niciodată. E mereu acolo, veghind, neclintită, ştiindu-ne în momentele noastre bune şi rele, schimbându-se întotdeauna, aşa cum facem şi noi. În fiecare zi e o versiune diferită a ei însăşi. Uneori slabă şi palidă, alteori puternică şi plină de lumină. Luna înţelege ce înseamnă să fii om.
Şovăielnic. Singur. Pătruns de imperfecţiuni."
"Ei spun că lumea noastră a fost cândva verde. Că norii noştri au fost cândva albi. Că soarele nostru a fost mereu cel mai bun tip de lumină. Însă eu am doar nişte amintiri vagi despre acea lume."
"Sunt o fiinţă compusă din litere, un personaj creat din propoziţii, o născocire a imaginaţiei formată
prin ficţiune.
Ei vor să şteargă fiecare semn de punctuaţie din viaţa mea pe acest pământ."
"Viaţa e un loc sumbru, şopteşte el. Uneori, trebuie să înveţi să împuşti primul."
"Mă simt ca o proastă. Mă simt curajoasă deoarece mă simt ca o proastă. Cuvintele mele nu au paraşute când se aruncă din gura mea."
"Să omori vremea nu e atât de dificil pe cât pare. Pot să împuşc o sută de numere în piept şi să le privesc sângerând virgule zecimale în palmă. Pot să rup cifrele de pe un ceas şi să privesc acul tic tic ticăindu-și ultimul tac înainte să adorm. Pot sufoca secundele doar ţinându-mi respiraţia. Ore-ntregi am omorât minute, şi se pare că nimănui nu-i pasă."
"Nu sunt sigură de ce nu m-am evaporat în neant."
"Îşi trece mâna liberă peste faţă. Anotimpurile se schimbă. Stelele explodează. Cineva păşeşte pe
lună"
"Buzunarele îmi sunt pline de litere pe care nu pot să le leg laolaltă şi sunt atât de disperată să spun
ceva, încât nu spun nimic, iar inima mea e pe cale să-mi sară din piept." 

Tahereh Mafi

Tahereh Mafi are 24 de ani şi s-a născut într-un orăşel din Connecticut, fiind mezina unei familii de imigranţi iranieni. în prezent locuieşte în districtul Orange din California. A absolvit Universitatea Soka din Aliso Viejo, California, şi este cunoscătoare a opt limbi străine. A călătorit în toată lumea,
petrecându-şi un semestru în Barcelona, unde a avut posibilitatea să studieze literatura spaniolă.Spulberă-mă este cartea ei de debut si primul volum din trilogia Atingerea lui Juliette. Drepturile: de traducere au fost deja vândute în 20 de ţări, iar studiourile Twentieth Century Fox au achiziționat drepturile de ecranizare.

"Într-o pădure erau două drumuri diferite, iar eu…
Eu l-am ales pe cel mai puţin umblat.
Iar asta a schimbat cu totul lucrurile."
— ROBERT FROST, „Drumul neales”

"JC: Where did this girl-with-the-lethal-touch idea come from?

TM: It didn’t develop as an idea separate from the story. I didn’t understand what was happening with Juliette until I was writing the book. I heard her voice in my head one day and saw her locked up for something she didn’t do, and I had to capture her voice on paper and the rest of it developed from there.

JC: You live in Orange County now. Have you always?

TM: I was born and raised in Connecticut and I moved out to Northern California when I was 12 and then I moved to Orange County when I was 14. So I’ve been here ever since. I think I was definitely the nerdy, awkward kid. I thought I was OK. I didn’t hate myself, but I definitely stood out from the crowd. I never had the right clothes. I never had the right anything. It’s pretty standard. I think I had senioritis in high school the moment I walked in my freshman year. I was always ready to move past the restrictions of high school."

Ce am prezentat în limba engleză este extras dintr-un interviu foarte interesant luat autoarei. Citiți-l în intregime, vă garantez că nu veți regreta.Îl găsiți aici. Fotografia este tot de acolo.

Magia sărbătorilor

Crăciunul ăsta nu este despre tine sau despre cadouri, ci despre familie. Noi vă urăm Crăciun fericit în familie pentru că ea e cea care contează. Dacă priviți videoul de mai sus o să vă dați seama că acum ceva timp, copilași fiind, știați ce este important, nu erați materialiști, dar cu timpul, amețiți de viață, păcăliți de timp, ademeniți de bani, ați uitat de cei dragi care vă sunt alături. Aceasta este magia sărbătorilor, familia.

Vremea sărbătorilor

PENTRU CEL CE SINGUR EŞTI
de Marilena Tiugan

Cel mai frumos Crăciun este cel
fără musafiri şi festine,
cel trăit doar cu tine,
retras în părinţi, îngeri cuminţi,
când rătăceşti pe Calea Soarelui Răsare
în căutarea pentagramei stelare.
De o vei găsi, să o aşezi cu vârful în sus,
şi, în clipa, de nimeni ştiută,
de toţi mai presus,
se va naşte, să-L auzi,
Iisus.
Pentru tine, cel ce singur eşti,
Iisus însuşi va colinda colindele cereşti.
În clipa neştiută, bucură-te, nu te întrista,
El tuturor va colinda, şi neprietenului tău,
să se ştie, din colindu-i, că este lângă fiecare,
în numele Său.

Friedrich Wilhelm Nietzsche

Friedrich Wilhelm Nietzsche (n. 15 octombrie 1844, Röcken - d. 25 august 1900, Weimar) este cel mai important filosof al secolului al XIX-lea, care a exercitat o influență remarcabilă, adesea controversată, asupra gândirii filosofice a generațiilor ce i-au urmat.

Filosofia lui Nietzsche gândește reevaluarea filozofiei și artei Greciei din perioada istorică cea mai veche, în defavoarea clasicismului, văzut ca afirmare a viziunii raționale și, în consecință, decadent. Nietzsche identifica în tradiția greacă patru etape: 1) etapa obscură a Titanilor când lumea era indefinită; 2) etapa rațiunii echilibrate și a visării (apolinicul); 3) etapa haosului, a beției, a dezordinei, a băuturilor narcotice (dionysiacul); 4) etapa acordului între apolinic și dionisiac, unde starea de beție este limitată de o rațiune echilibrată. În special tragedia greacă (Eschil, Sofocle) a fost interpretată ca o expresie a impulsului vital care se reîntoarce asupra sa însuși, limitând ordinea și dezordinea, ambele înțelese în termeni radicali, excesivi. Nietzsche critică valorile fundamentale ale societății ultra-raționalizate în care trăia, ajungând la negarea principiilor enciclopediste ce exclud vitalismul existenței.

Conceptul de "voință de putere" joacă un rol central în gândirea lui Nietzsche, în măsura în care acesta este pentru el - în sens metafizic - un instrument pentru înțelegerea lumii:"esența cea mai intimă a existenței este voința de putere". Proiectul lui de reevaluare a conceptelor tradiționale ale metafizicii va antrena abolirea valorilor idealiste, în special ale creștinismului, dar și ale istoricilor. Voința de putere este analizată ca relație internă a unui conflict, ca structură intimă a devenirii, ca pathos fundamental, și nu numai ca dezvoltare a unei forțe. Această concepție permite depășirea omului, nu eliminarea lui, ci abandonarea vechilor idoli și a speranței într-o lume de dincolo, acceptarea vieții în ceea ce comportă ea ca aspirație spre putere. Astfel, contrar falselor interpretări ale filozofiei sale, supraomul nietzschenian nu este un om atotputernic fizic și intelectual, ci reprezintă o tendință în evoluție, așteptată și dorită de om: "Am venit să vă vestesc Supraomul. Omul este ceva ce trebuie depășit" (Așa grăit-a Zarathustra). Omul este așadar o punte între maimuța antropoidă și supraom, un element tranzitoriu în evoluție (cf. parabola acrobatului din Zarathustra).

Pornind de la premisa voinței de putere, Nietzsche dezvoltă o psihologie abisală, care pune pe prim plan lupta sau asocierea instinctelor, a impulsurilor și afectelor, conștiința nefiind decât perceperea tardivă a efectelor acestui joc al forțelor subconștiente. Nietzsche face distincție între morala celor slabi și cea a celor puternici. Astfel, în concepția lui, mila, altruismul, toate valorile umanitare sunt de fapt valori prin care omul se neagă pe el însuși pentru a-și da aparența unei frumuseți morale și a se convinge de propria-i superioritate.

Nietzsche a dorit să restructureze societatea criticând aspectele culturii moderne, ale filosofiei oficiale universitare, negând ideile de civilizație și acelea ale democrației. Pentru el, doar arta este singurul factor care justifică viața. În Die Geburt der Tragödie ("Nașterea tragediei"), opune și asociază figurile dionisiace și cele apollinice, ambele născute din beția simțurilor. Prima este o beție a descărcării de energie, a doua o beție pur vizuală. În consecință, Nietzsche adaugă o a treia formă: forța voluntară care se manifestă în arhitectură.

Nietzsche este cel care a spus ca Dumnezeu e mort. Idee care a primit două interpretări majore: prima susține faptul ca Nietzsche vorbește despre moartea Dumnezeului creștinilor, iar a doua interpretare vorbește despre moartea Dumnezeului filosofilor (el prevăzuse agonia metafizicii odată cu manifestarea spiritului rațional socratic care a distrus principiile omului dionisiac ce urmărea extazul prin beție, concupiscența și alte forme de manifestări extatice obținute prin exacerbarea simțurilor).
Nietzsche este considerat un filosof vitalist. El propovăduiește toate virtuțile omului sănătos, ale omului plin de vigoare, ale omului stăpân pe instinctele sale, ale omului care știe să susțină pe umerii săi libertatea. Ca o ironie a celor susținute, Nietzsche a fost toată viața sa un om bolnav. Motivul principal pentru care el renunță la cariera universitară este boala sa care se înrăutățise.

Se spune că precursorul lui Nietzsche ar fi fost Schopenhauer, care prin lucrarea Lumea ca voință și reprezentare îl determină pe Nietzsche să "îndrepte" conceptul de voință, alăturându-l puterii care devine esențială în afirmarea individului. După o interpretare a lui Constantin Noica. Heidegger ar duce conceptul mai departe vorbind despre voința ca voință.

Cele mai cunoscute citate sunt:

• "Dumnezeu a murit!"
• "Câtă melancolie în orice lucru încheiat!"
• "Care este adevărul? E omul una din gafele lui Dumnezeu sau Dumnezeu e una din cele ale omului?"
• "Omul este o frânghie care leagă bestia de supraom - o frânghie peste abis."
• "Creația:...singurul surâs al tragediei noastre."
• "M-am întrebat adeseori dacă nu sunt mai profund îndatorat celor mai grei ani din viața mea decât oricăror altora."
• "Vrednic de cinstire este tot ce pare anevoios."
• "Când te uiți îndelung într-un abis, abisul se uită și el la tine".
• "Libertatea înseamnă să fim responsabili pentru noi înșine."
• "Fără muzică, viața ar fi o greșeală."
• "Ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici."
• "Omul este ceva ce trebuie depășit."
• "Din paradis lipsesc toți oamenii interesanți."
• "Te duci la femei? Nu uita biciul!" (Așa grăit-a Zarathustra)
• "Ai căutat cea mai grea povară și atunci te-ai găsit pe tine însuți."
• "Pentru ființa cea mai puternică, răul nu vine de la cel puternic, ci de la cel slab."
• "Dacă vrei să ajungi sus, folosește picioarele tale. Nu te lăsa purtat, nu te cățăra pe spinarea sau pe capul altora."
• "Libertatea este absența gândirii individuale."
• "Moralitatea este instinctul de turmă al individului."
• "Femeia e o suprafață care simulează adâncimea."
• "Timpul este focul în care ne ardem existența."
• "Credința înseamnă să nu vrei să știi ce este adevărat."
• "Nimeni nu cunoaște, nici nu poate cunoaște, partea cea mai bună ascunsă în adâncul lui."
• "Se poate aprecia calitatea unui om după cantitatea de singurătate pe care o poate suporta."