Spulberă-mă, Tahereh Mafi

Produs publicat in 2012 de Leda
Data aparitiei: Mai 2012
Traducator: Shauki Al-Gareeb
Format: 130x200
Tip coperta: Brosata
Numar pagini: 352

ACESTA E BLESTEMUL MEU.
ACESTA ESTE HARUL MEU
SUNT UN MONS TRU.
SUNT MAI MULT DECÂT UMANĂ.
ATINGEREA MEA E LETALĂ.
ATINGEREA MEA E PUTERE.
SUNT ARMA LOR.
O SĂ MĂ RĂZVRĂTESC.
„NU MĂ POŢI ATINGE”,
îi şoptesc.
MINT,
e ceea ce nu-i spun.
EL MĂ POATE ATINGE,
e ceea ce n-o să-i spun niciodată.
TE ROG, ATINGE-MĂ,
e ceea ce vreau să-i spun.
Dar când oamenii mă ating, se întâmplă anumite
lucruri.
Lucruri ciudate.
Lucruri rele.
LUCRURI FATALE.

Nimeni nu ştie de ce atingerea lui Juliette e fatală, dar Restauraţia şi-a făcut planuri legate de ea. Planuri de a o folosi ca pe o armă. Însă Juliette are propriile ei planuri. După o viaţă lipsită de libertate, ea descoperă în sfârşit forţa de a se răzvrăti pentru prima oară şi de a-şi găsi un viitor

alături de cel pe care crezuse că-l pierduse pentru totdeauna.

„Obsesivă, intensă, emanând senzualitate.
Sunt invidioasă. N-am putut s-o las din mână.”
Lauren Kate

Pentru că s-a anunțat o vacanță prelungită, voiam să mă deconectez și să citesc ceva mai ușor, amuzant, care să nu îmi solicite prea mult atenția. Voiam pur și simplu să mă destind. Astfel am descărcat mai multe cărți pdf printre care "De ce bărbaţii se uită Ia meci și femeile se uită în oglindă", Allan & Barbara Pease și "Spulberă -mă", Tahereh Mafi. Despre prima carte nu știam nimic, iar de cea de-a doua știam foarte puțin, citisem o recenzie la un moment dat, dar îi aminteam doar că este o carte bună. Ambele m-au surprins, nu sunt ceea ce mi-am imaginat. Pe prima nu am termina-o, căci nu este genul de carte pe care ți-ai dori sa o respiri, să o simți, să îi prinzi fiecare cuvânt, fiecare înțeles al ei. Poate o să revin cu o recenzie opinie proprie asupra ei, căci este, totuși, interesantă.
"Spulberă-mă" mi-a atras atenția din prima clipa și În opinia mea este o carte bine scrisă, cu un personaj, o monstruozitate, o copila, cu un defect har. Autoarea prezintĂ o distopie interesantă despre care nu s-a mai scris sau nu în felul acesta. Totuși, nu sunt un mare fan al Sf-ului asa ca nu am prea mare experiență, cert este că mie mi-a plăcut. Atenția mi-a fost captată cu totul pe tot parcursul cărții. Am devorat-o în doar două zile.
Incipitul te pleznește ( "Sunt închisă de 264 de zile." ), precizia te sperie ( "26 de litere într-un alfabet pe care nu l-am mai vorbit de 264 de zile de izolare.6.336 de ore de când n-am mai atins o altă fiinţă umană." ). Un personaj cu un destin cutremurător, care este văzut ca un monstru în societate, este scos din casa părinților, încuiat într-un ospiciu, neatins și nedojenit de nimeni, niciodată. Este ea... o cred nebună... numele ei este Juliette și visează să fie liberă ca o pasăre ce zboară. Dar nu mai există pasări, sau cel puțin ea nu a văzut.( "am auzit poveşti despre păsări care zboară. Poate că într-o zi o să ajung să văd una. Poveştile sunt atât de extravagante în ziua de azi, că nu prea ai cum să le dai crezare, însă am auzit destui oameni afirmând că au văzut o pasăre zburătoare în ultimii câţiva ani. Aşa că privesc pe fereastră")
Restaurația, societatea care promitea să salveze lumea , societatea muribundă, însă ea transformă totul într-un loc inuman.(„Ştiai că Restauraţia a spus că cineva trebuia să preia controlul, că cineva trebuia să salveze societatea, că cineva trebuia să restabilească pacea? Ştiai că au spus că singura metodă de a găsi pacea era să-i omoare pe toţi susţinătorii opoziţiei?”)
Sunt prezente idei foarte bine scrise, trăite de personaj și odată cu el și de cititor: lipsa identității, chinurile din ospiciu, închisoarea pentru acel suflet curat, întunericul, lumea care se descompune, dorința de moarte, dorința ei de a nu răni pe nimeni, obligația de a tortura alți oameni, bunătatea ei, în pofida răului cu care era tratată. Toate acestea m-au surprins, am fost menținută în poveste, m-a ținut conectată. Mi-au plăcut și pasajele scrise și apoi tăiate de parcă ar fi niște gânduri care răzbesc, răsuna din adâncul sufletului, dar care nu trebuie auzite sau luate în seamă. ( "Vreau să-l cred Nu-l cred."; "Nu mă atinge şi sunt dezamăgită fericită că n-o face. Mi-aş dori s-o facă. N-ar trebui s-o facă.'ț)
Ce nu mi-a plăcut a fost accentul pus pe triunghiul amoros care se formează și un defect în opinia mea este ca face parte dintr-o serie. Credeam cĂ nu o să conteze dacă nu citesc și restul, dar mereu contează. Mi se pare că se continua aceeași idee, în prea multe pagini, iar eu vreau să aflu finalul și îmi pierd curiozitatea pe drum. O carte este de ajuns, restul este doar surplus.
Totuși, mi-a plăcut. Nota: 8/10

Citate: 
"Întotdeauna îmi pun întrebări despre picăturile de ploaie. Mă întreb cum de cad mereu, poticnindu-se de propriile lor picioare, rupându-le, şi uitând să-şi deschidă paraşutele când coboară din cer spre un sfârşit nesigur. E ca şi cum cineva îşi goleşte buzunarele deasupra pământului şi nu pare să-i pese unde cade conţinutul lor, nu pare să-i pese că picăturile de ploaie explodează când lovesc pământul, că se spulberă când cad, că oamenii blestemă zilele când picăturile îndrăznesc să bată darabana pe uşile lor. Eu sunt o picătură de ploaie. Părinţii mei şi-au golit buzunarele de mine şi m-au lăsat să mă evapor pe o placă de beton."
"Cineva a luat soarele şi l-a prins din nou de cer, însă în fiecare zi atârnă din ce în ce mai jos. E ca un părinte neglijent care nu te cunoaşte decât pe jumătate. Soarele nu vede niciodată cum absenţa lui schimbă oamenii. Cât de diferiţi suntem pe întuneric."
"ochii mei se spulberă în mii de bucăţele care ricoşează prin toată încăperea, prinzând un milion de instantanee, un milion de clipe în timp. Imagini pâlpâitoare decolorate cu timpul, gânduri îngheţate plutind precar într-un spaţiu mort, un vârtej de amintiri care-mi taie sufletul."
"Uneori cred că singurătatea dinlăuntrul meu o să explodeze prin piele, şi uneori nu sunt sigură că se va rezolva ceva vreodată dacă plâng sau ţip sau râd isterică. Uneori sunt atât de disperată să ating să fiu atinsă să simt încât sunt aproape sigură că voi cădea de pe o stâncă într-un univers paralel unde nimeni nu va mai fi în stare să mă găsească."
"Închid lumea şi o dau deoparte. O încui. Învârt cheia bine de tot."
"Acest cuvinte sunt vomă.
Acest stilou şubred este esofagul meu.
Această bucată de hârtie este vasul meu de porţelan."
"Inspir profund şi îl aştept să plece precum toţi cei din viaţa mea. Ochii îmi sunt aţintiţi asupra ferestrei şi a promisiunii a ceea ce ar putea fi."
"Nu-mi pot aminti căldura vreunei îmbrăţişări. Braţele mă dor de la inevitabila gheaţă a izolării. Propria mea mamă n-a putut să mă ţină în braţe. Tatăl meu n-a putut să-mi încălzească mâinile îngheţate. Trăiesc într-o lume de neant.
Salutare.
Lume.
Mă vei uita."
"Părinţii mei n-au încercat niciodată să mă ajute."
"Urăsc plictiseala indiferentă a unui soaremult prea preocupat de el însuşi pentru a observa orele infinitepe care le petrecem în prezenţa lui. Soarele e o chestie arogantă, care lasă mereu lumea în urmă când se plictiseşte de noi. Luna e o prietenă loială. Nu pleacă niciodată. E mereu acolo, veghind, neclintită, ştiindu-ne în momentele noastre bune şi rele, schimbându-se întotdeauna, aşa cum facem şi noi. În fiecare zi e o versiune diferită a ei însăşi. Uneori slabă şi palidă, alteori puternică şi plină de lumină. Luna înţelege ce înseamnă să fii om.
Şovăielnic. Singur. Pătruns de imperfecţiuni."
"Ei spun că lumea noastră a fost cândva verde. Că norii noştri au fost cândva albi. Că soarele nostru a fost mereu cel mai bun tip de lumină. Însă eu am doar nişte amintiri vagi despre acea lume."
"Sunt o fiinţă compusă din litere, un personaj creat din propoziţii, o născocire a imaginaţiei formată
prin ficţiune.
Ei vor să şteargă fiecare semn de punctuaţie din viaţa mea pe acest pământ."
"Viaţa e un loc sumbru, şopteşte el. Uneori, trebuie să înveţi să împuşti primul."
"Mă simt ca o proastă. Mă simt curajoasă deoarece mă simt ca o proastă. Cuvintele mele nu au paraşute când se aruncă din gura mea."
"Să omori vremea nu e atât de dificil pe cât pare. Pot să împuşc o sută de numere în piept şi să le privesc sângerând virgule zecimale în palmă. Pot să rup cifrele de pe un ceas şi să privesc acul tic tic ticăindu-și ultimul tac înainte să adorm. Pot sufoca secundele doar ţinându-mi respiraţia. Ore-ntregi am omorât minute, şi se pare că nimănui nu-i pasă."
"Nu sunt sigură de ce nu m-am evaporat în neant."
"Îşi trece mâna liberă peste faţă. Anotimpurile se schimbă. Stelele explodează. Cineva păşeşte pe
lună"
"Buzunarele îmi sunt pline de litere pe care nu pot să le leg laolaltă şi sunt atât de disperată să spun
ceva, încât nu spun nimic, iar inima mea e pe cale să-mi sară din piept."