Ghici cine moare primul

Autor: M.J. Arlidge

Nr. de pagini: 408

Titlul original: Eeny Meeny
Limba originală: engleză
Traducere de: Lucian Niculescu 
Anul apariţiei: 2015

Unul trăieşte, celălalt moare. E singura soluţie.

Roman din seria Helen Grace

Doi ostatici. Un singur glonţ. Doar unul va supravieţui.

Sunt suflete-pereche. Vor să-şi petreacă restul vieţii împreună.
Însă când se trezesc singuri şi dezorientaţi într-un subsol părăsit, groaza îi copleşeşte.
Nu au la dispoziţie decât o armă încărcată cu un singur glonţ şi însoţită de următorul mesaj: „Când unul dintre voi îl va ucide pe celălalt, supravieţuitorul va fi liber".
Cine a putut concepe un astfel de scenariu sinistru, în care victimele înseşi comit crima?
Torturaţi de spaimă, disperare, sete şi inaniţie, pentru ostatici nu există decât o singură cale de a pune capăt acestui supliciu: unul dintre ei trebuie să moară.

M. J. Arlidge a creat o eroină memorabilă: inspectoarea Helen Grace. – Daily Mail

O poveste captivantă şi înfricoşătoare, scrisă magistral. – Sun

Îţi dă fiori! – Sunday Mirror

„Mi se pare mie sau îmbrăţişările noastre nu ne mai prea încălzesc? Şi nu ne mai apără? De când s-a întâmplat, ne-am agăţat zi şi noapte unul de altul, dorind să supravieţuim amândoi, disperaţi să nu rămânem singuri în locul acesta cumplit. Am jucat tot felul de jocuri ca să treacă timpul, imaginându-ne ce vom face după ce va sosi cavaleria — ce-o să mâncăm, ce-o să le spunem rudelor, ce-o să primim de Crăciun. Însă aceste jocuri s-au terminat treptat, pe măsură ce am înţeles că am fost aduşi aici cu un scop şi că nu va exista un sfârşit fericit."

Continuarea acestuia, Pop Goes the Weasel, este în curs de publicare la Editura Trei.

Un thriller poliţist de la care aveam mari așteptări, dar de ce? Nu citisem nicio recenzie înainte tocmai pentru a nu fi influențată, totuși, nu m-am putut abține și am răsfoit vreo 20 de pagini înainte să mă decid să o citesc. Ce m-a determinat cu adevărat să o citesc a fost faptul că am primit-o în dar de Crăciun, un dar venit mai devreme. Spiridușul lui Moș Crăciun știa că eram încă nehotărîtă și mi-a dat un imbold. Acum că am terminat cartea mă întreb ce era în neregulă cu mine? de ce am fost dezamăgită? Am citit mai multe recenzii care ridică în slăvi această carte, de ce să îți placă niște capitole fade de maxim 2 pagini, care nici măcar nu te prind, că se și termină. Poate stau eu prost cu răbdarea și aș fi vrut să fiu hipnotizată din primele pagini sau, mai bine spus, din primele capitole. Sunt prezentate idei interesante, dar care nu sunt puse în valoare. Ideea de captivitate, de crime sadice, de sacrificiul suprem din dragoste, uciderea marii tale iubiri, spațiile lugubre și fără ieșire. Ei bine, atunci când citești despre toate astea sentimentul de milă nu apare, povestea este scrisă prost, iar sentimentele personajelor nu sunt transmise dincolo de cuvinte. SUNT EU OARE VREO INSENSIBILĂ? Pentru mine a fost ca și cum aș fi citit ceva, iar înțelesul cuvintelor nu m-a atins. NU M-A ATINS ACESTĂ CARTE. Crimele sunt prezentate pe repede înainte, căci acel cuplu de îndrăgostiți supuși unor chinuri groaznice atât fizice, cât și psihice la gândul că există doar o scăpare și nu era pentru amândoi,dispare prea repede, având ca rezultat în următoarele 10 pagini o iubită criminală. Acele 2 săptămâni de groază nu au contat pentru autor, nu a contat alegerea zdrobitoare pe care unul dintre ei trebuia să o facă, nu a contat că la autopsie a iesit că baiatul își mâncase propria carne de pe bratul stâng cu gândul că va supravietui. Nu a contat mărturia fetei care era dărâmată la gândul că iubitul ei a implorat-o să îl împuște nu pentru a o salva pe ea, ci pe el.
Apoi un scenariu asemanator, alte personaje, seria de crime continuă, supozitiile asupra criminarului nu apar in mintea mea ... pot spune că aveam, totuși, de la inceput o suspiciune care se adeverește la final. Totuși am fost păcălită la un moment dat să nu mai cred asta și să cred că un criminal de sex feminin, care deținea o frumusețe copleșitoare, a făcut un ofițer de poliție să se îndrăgostească de ea și informații secrete să "transpire", astfel ea era păpușarul și poliția doar niște marionete în jocul ei. Faptul că era psiholog m-a indus și mai rău în eroare, căci știam cât de multe cunoștea despre mintea omului, mi se părea mintea perfectă care poate construi scenariul, în care omul calchiază, în care își lasă umanitatea deoparte și devine o fiară fără suflet.
Ce mă incita era misterul pe care îl emana Helen Grace.
Cartea asta putea să îți demostreze că viața nu oferă certitudini și că omul dezvoltă anumite comportamente în funcție de situațiile la care este supus. Lecțiile de viață sunt prezente doar în stadiul de idei, parcă ele ar fi un decor. Accentul cade pe Helen care, însă, nu surprinde. Singurul lucru care mi-a creat sentimentul de nedreptate a fost când am aflat că următoarele victime au murit în propria lor casa, care le-a fost în loc de adăpost, un cavou. Au murit într-o singurătate de neconceput, neajutorate, mamă și fiică. Mama nu s-a îndurat să-i curme suferințele fiicei sale încă de la nastere, de ce ar fi făcut-o atunci sau de ce a făcut-o atunci?
Întrebări fără răspuns îmi invadau gândurile în timp ce citeam:

• Cum sunt alese victimele?
• De ce sunt mereu câte două?
• Ce legătură au între ele?
• Cine e psihopata care poate pune așa ceva la cale?
• Ce legătură au toate astea cu Helen, chiar exista o legătură între ea și criminal?
• De ce trebuie să existe o alegere?
• Cine suferea mai tare cel care era omorât sau cel care suporta vinovățiile unei crime pe care a fost obligat să o comită?

La toate aceste întrebări aveți răspunsul în carte. Citiți e singurul mod de a afla! 
NOTA: 5/10

"Another tricky little gun giving solace to the one/That'll never see the sun shine"